Co-preşedintele USR PLUS, Dacian Cioloş, a anunțat vineri seară, la Digi24 că USR PLUS nu va susține un guvern minoritar PNL, însă formațiunea politică prezidată de el este dispusă să colaboreze în continuare cu PNL şi UDMR pentru a forma un nou guvern cu un alt premier.
„Deocamdată nu avem ce să susţinem, deocamdată avem o moţiune de cenzură împotriva premierului care e în Parlament. Haideţi să parcurgem această procedură şi vom vedea care vor fi rezultatele apoi”, a declarat Dacian Cioloş, la Digi24.
„Dacă trece moţiunea, vom încerca împreună cu PNL şi cu UDMR să reconstruim coaliţia. Preşedintele Klaus Iohannis este cel care face propunerea de premier, dar dacă intenţia celor trei partide este să propună… exact cum am făcut… nu e obligat în niciun fel, dar cred că şi interesul domnului preşedinte e să aibă un guvern care să lucreze la reforme. Nu asta ne dorim?”, a arătat Cioloş.
„Rămâne minoritar, dacă va găsi susţinere în Parlament, pentru că oricum va trebui să vină să ceară încrederea Parlamentului peste maximum 45 de zile. Se va schimba structura Guvernului pentru că va trebui să vină cu propuneri de miniştri pentru portofoliile rămase neocupate, dar nu va avea susţinerea USR PLUS. Noi nu vom susţine un guvern minoritar PNL pentru că dacă nici cu noi acolo nu aveam mână liberă… nu avem de ce să susţinem un guvern minoritar. Dar suntem dispuşi să continuăm colaborarea cu PNL şi UDMR pentru că nu vedem altă posibilitate pentru USR PLUS, de formare a unui guvern, decât cu PNL şi UDMR, dar cu un premier cu care să putem lucra”, a declarat Cioloş.